Muzeul de Artă și Etnografie din Calafat, jud. Dolj, România

360° Galerie


Muzeul de Artă și Etnografie din Calafat, județul Dolj, este găzduit în prezent într-una dintre clădirile reprezentative pentru perioada Belle Époque. Edificat între anii 1904 și 1907 ca reședință a marelui proprietar Ștefan I. Marincu, viitor primar al orașului Calafat între anii 1911-1914, palatul constituie în esență mai mult decât o mărturie a unui mod de viață ci și o manifestare simbolică a iubirii filiale de natură să mobilizeze acte filantropice. Istoricul acestui monument se împletește strâns cu drama familială a proprietarilor.
Ștefan I. Marincu (1858-1914) era descendentul unei familii bulgare originare de pe Valea Timocului, stabilită în regiune, la Poiana Mare, și al cărei prim reprezentant pe teritoriu românesc a fost Marinco Țenovici. Cu o avere constituită din comerțul cu lână și cu animale și ulterior din arendă, familia, care deja preluase numele unui antecesor, Marincu, a investit cu prevedere și în educația urmașilor. Fiu al lui Ioniță Marincu, Ștefan a absolvit liceul comercial de la Brașov și a realizat apoi studii economice la Viena. Din căsătoria cu Maria Mirica, cu care s-a stabilit la Calafat, au rezultat două fiice, răpuse de tuberculoză din copilărie. Pierderea celei de-a doua copile, Marioara, la vârsta de 13 ani, în plin avânt al formării sale ca pianistă, instrument asupra căruia se aplecase cu talent și pasiune, a constituit o puternică lovitură pentru părinți. Ștefan și Maria Marincu au construit palatul care le purta numele în memoria fiicei lor dispărute prematur și cu același gând, la sfârșitul vieții lor, edificiul a fost lăsat prin legat testamentar, comunității locale cu obligația de face să funcționeze aici o școală de fete.
Palatul a fost edificat de constructorul italian Pietro Adotti după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, în colaborare cu arhitectul român Constantin Rogalski, arborând opulență în cele mai mici detalii, de la stilul arhitectural, dimensiuni și materialele puse în operă, la mobilarea interioară și colecțiile prețioase reunite sub pavilionul comanditarilor, iubitori de artă. Din punct de vedere stilistic predomină limbajul neo-clasic de inspirație franceză, combinat cu o bogăție de elemente decorative interioare și exterioare.
Proprietatea era extinsă și în jurul corpului principal au fost prevăzute dependințele reclamate de complexitatea funcțiunilor acestui domeniu urban: casa portarului, grajdurile și garajul, cu locuințele personalului, la etaj, ghețăria. Amenajările peisagistice, sera și grădina cu flori și arbori fructiferi, aveau să completeze și să pună în valoare palatul, la standardul ridicat de locuire.
Elementele artistice minuțios tratate și finisajele executate cu materiale de calitate superioară au fost puse în slujba fastului: variate marmure italiene, stucaturi ornate cu foiță de aur, cristaluri, sticlă și oglinzi de Murano ș.a. Cele 50 de încăperi ale palatului, un număr impresionat, desfășurate pe trei niveluri, se deosebeau prin decorul tematic, unic pentru fiecare, sau prin coloritul pereților, două exemple notabile fiind camera românească, ori camera orientală. Mobilierul prețios, tapițeriile și covoarele (străine sau tradiționale oltenești), busturile din bronz și marmură de Carrara sporeau grandoarea acestei reședințe burgheze.

Address: Strada 22 Decembrie 6, Calafat 205200, Romania
Coordonatele:

DESPRE NOI

Open hand Foundation Republica Bulgaria, Regiunea Pleven, Pleven, str. Vasil Levski, 185, etaj #5, Oficiul nr. 14

E-mail: open.hand.foundation01@gmail.com

Președinte: Domnul Hristo Taslakov

www.interregrobg.eu

Continutul acestui site nu reprezintă in mod necesar poziția oficiala a Uniunii Europene. Iniţiatorii site-ului sunt singurii responsabili de informaţiile prezentate în site.