Galeria de artă orașul Tutrakan, Bulgaria

360° Galerie

 

Galeria de artă, oraşul Tutrakan, Bulgaria

Clădirea a fost construită în 1897 pentru un liceu românesc, cu fonduri din România. Arhitectul este necunoscut, probabil român. Până în 1916 a fost folosită ca şcoală secundară românească. În perioada 1916-1919 nu a funcţionat. Până în 1947 a fost, din nou, folosită ca şcoală românească.

În perioada 1967-1977 a fost folosită pentru şcoala gimnazială bulgară. După cutremurul din 1977 a început să se degradeze, iar reparaţia începută nu a fost finalizată. Datorită modificărilor aspectului şi demolării parţiale a clădirii, până în 1984 aceasta a fost inutilizabilă. După restaurare, a fost adaptată pentru Casă de Ceremonii, deschisă în 1986. Clădirea este un monument cultural, înregistrat la Centrul Ştiinţific şi Cultural Naţional la 20.02.1975.

Prin arhitectura sa perfectă, care îmbină tradiţia şi modernitatea, cu picturile sale murale originale, vitralii, oglinzi şi mobilier elegant, Casa de Ceremonii este unul dintre reperele oraşului, care şi-a extins, în ultimii ani, scopul iniţial prin organizarea de conferinţe, expoziţii, concerte şi multe altele, evenimente semnificative din punct de vedere social.

Pe 29 mai 2014, s-a deschis Galeria de Artă Tutrakan. Prezintă lucrări de arte plastice din 1985 până în 2013, ale profesorilor de la Facultatea de Arte a Universităţii „Sf. Chiril şi Metodiu” din Veliko Turnovo şi ale studenţilor lor, dar şi ale unor artişti bulgari şi străini consacraţi.

Până în zilele noastre, prin istoria sa, clădirea este un exemplu al coexistenţei diferitelor culturi. Scopul său iniţial, şcoala, a făcut posibilă utilizarea sa ulterioară cea mai raţională.

Galeria de artă orașul Tutrakan, Bulgaria
Adresa: Tutrakan, 9 Dimitar Blagoev Str
Coordonate:

DESPRE NOI

Open hand Foundation Republica Bulgaria, Regiunea Pleven, Pleven, str. Vasil Levski, 185, etaj #5, Oficiul nr. 14

E-mail: open.hand.foundation01@gmail.com

Președinte: Domnul Hristo Taslakov

www.interregrobg.eu

Continutul acestui site nu reprezintă in mod necesar poziția oficiala a Uniunii Europene. Iniţiatorii site-ului sunt singurii responsabili de informaţiile prezentate în site.